Do you know that feeling you have after watching a mindfucking film, when you think that your whole life is going to be different from now on. Your eyes are more open than before, you suddenly see this whole new side of the world.

I just had one of those moments. It’s been a long time.. American beauty. I’m not going to recommend it to you, because I don’t know your story. I don’t know if you’re gonna like it, I don’t know if you can find a way to interpret it. That’s the beauty of art. You see it from your inside.

I have probably seen what my inner child wanted me to see. And the message that I want to tell (to myself) is:

Don’t let the outside kill what’s inside of you. Don’t let society kill your spirit. How you feel is more important than how you think you are. Or how others feel about you.

Don’t feel like you have to do what everybody else is doing.

And don’t let stuff define you. Stuff comes and goes. Be sure to own something you’re never gonna lose: yourself. Your person, your character, who you are. Put yourself first.

You have nothing if you’re not yourself.

This interpretation is influenced by another step in my life that I’m going through. The 12th grade, the maturity exam (btw, I have figured it out why it is called this way), decisions regarding the future… I know that it’s not nice to not have any money, especially since I know very well how that’s like. It’s normal to think about studying something that will give you more chances of getting a well-paid job. But what I’m saying is: since you probably won’t let your body starve to do what your soul wants, to paint, for example (if you’d be able to do that, then you have my admiration), don’t do it the other way around either. Don’t sacrifice your soul for money. Happiness comes from the inside. I believe that this should be everyone’s purpose in life: to find the balance that’ll make them happy.

 

Pauzele lungi și scurte

Sunday, 10 March, 2013

Image

Când auzeam binecunoscuta frază: „Pauzele lungi și dese, cheia marilor succese”, mă gândeam că e doar o glumă. Dacă faci pauze lungi și dese, aloci mai mult timp pauzelor decât lucratului, deci, puțin probabil să fii productiv. Plus că, (noțiune învățată mai recent ce-i drept) primele 10 minute din orice activitate pe care o începi nu sunt deloc productive. E perioada de adaptare a organismului la noua activitate. Creierul își creează noi conexiuni, accesează anumite informații stocate în memoria ta. Caută, printre conexiunile prăfuite, o urmă de ceva cunoscut (limbaj expresiv, huh:> ).

Ce vroiam să spun e că am găsit o nouă interpretare frazei respective, în care chiar are sens. Ideea e următoarea: cu cât iei mai multe pauze și mai lungi, cu atât ești mai odihnit, deci capabil să lucrezi mai eficient și cu mai multă atenție. Însă cuvintele „lungi” și „dese” sunt termeni relativi, și aici intervine problema: ce unitate de măsură folosești pentru a determina influența lungimii pauzelor asupra eficienței? Și când devin pauzele dăunătoare productivității?

Rămân 3 cazuri: pauze scurte și rare, pauzele scurte și dese și pauzele lungi și rare.

Pauzele scurte și rare duc la epuizare, ceea ce nu e deloc eficient. Când ești obosit, un lucru îți poate lua de 2-3 ori mai mult decât în mod normal.

Pauzele scurte și dese, în opinia mea, nu fac decât să te deruteze. Nu ai timp să te odihnești, îți strică concentrarea, fiecărei pauze îi urmează o perioadă de reacomodare și e posibil să nu fii deloc eficient și să tragi de timp până la următoarea pauză, pentru că nu ai reușit să te odihnești complet.

And the winner is, după mine, pauzele lungi și rare. O pauză lungă te ajută să te odihnești complet, iar după aceasta să revii cu forțe noi și să reîncepi activitatea. Fiind rare, timpul alocat reacomodării va fi mai mic.

Cum spuneam, termenii „lung”, „scurt”, „des”, „rar” sunt termeni relativi. Acest post este făcut după interpretarea mea, my common sense. Puteți să nu fiți de acord cu mine, nu mă supăr.

 

Rimel

Monday, 4 February, 2013

Sunt the farest thing from a makeup guru, nu prea știu eu așa de bine să mă machiez. Încerc chestii noi, dar, de obicei, nu-mi ies ochii la fel. Și în rarele momente în care îmi ies la fel ochii, îmi stă mai bine nemachiată decât cu ce am reușit eu să-mi fac. Ce mi-ar plăcea să am o soră în loc de fraierul ăsta de frate.. Să mă machieze și să facem schimb de haine și accesorii…

Revenind, nu sunt în măsură să dau sfaturi nimănui cu privire la machiat sau produse cosmetice. Însă am descoperit o chestie care mi se pare faină, și I’d like to share it, că e păcat să țin numai pentru mine inspirația de geniu pe care am avut-o.

Dacă suferi de sindromul gene-care-aproape-nu-se-pot-vedea-cu-ochiul-liber, ca mine, o chestie pe care ai putea să o faci este să te dai seara, înainte de culcare, cu ulei de ricin pe gene. După ce ți-ai curățat tenul, te-ai dat cu cremă and stuff (deși eu nu recomand să folosești decât chestii naturale pentru față – conservanții din creme pot să dăuneze, but then again, nu sunt în măsură să dau sfaturi dintr-astea), adaugi la rutina ta de seară și datul cu ulei de ricin pe gene.

Cum faci asta?

Soluția pe care am găsit-o eu e simplă: iei un rimel consumat, îl cureți bine-bine, și pui în el ulei de ricin. Seara, înainte de culcare, te dai pe gene. That simple. Nu-ți ia mai mult de 30 de secunde. Poți să te dai o zi da, una nu. Sau  să te dai o lună, după să iei o pauză de câteva luni… No rules, do as you like.

Uleiul de ricin e bun pentru păr, în general. Prin urmare, makes sense să aibă efecte pozitive asupra genelor. Le mărește volumul, face firul de păr mai sănătos and stuff.

Atenție să nu vă dați în ochi, dacă your common sense nu v-a spus asta deja.

Hope this helps. Good night!

%d bloggers like this: