ÎMI PASĂĂĂ!!!!

Monday, 10 September, 2012

To be or not to be a vegetable. O oaie din turmă. A trăi în “bancul de heringi”…

Postul ăsta nu o să mă facă să par cool. Din contra. Îmi este rușine să recunosc că de multe ori nu spun ce am în gând ca să nu cumva să risc să nu par cool.. În ochii cui? îmi dau seama acuma. Fix în ochii oilor din a căror turmă nu vreau să fac parte.

Când văd câte probleme sunt în lume (nu numai la noi în țară), mă simt copleșită. Ce pot eu să fac, dacă sunt țări în Africa în care se moare de foame?.. Sau dacă oamenii își strică singuri mediul în care trăiau bine? .. Sau dacă guvernul fură?.. Sau dacă e plin de câini în cartier?.. Sau dacă avem drumuri nașpa? Mă duc mâine să asfaltez.

E foarte nașpa mai ales dacă ești ambițios, și chiar vrei să se cunoască atunci când faci ceva. Sau dacă ai 18 ani și ești elev. E normal să te ocupi în primul rând de tine, de nevoile tale.

Eu, care mă entuziasmez incredibil de tare și îmi imaginez 100 de modalități prin care aș putea face ceva, și devin deodată foarte energică și pasionată, mă gândesc și vorbesc numai despre asta. Adorm fericită, obosită, dar cu sufletul plin de energie. Adorm cu zâmbetul pe buze, planificând pașii ce trebuie urmați pentru îndeplinirea scopului. Și a doua zi îmi dau seama că ar trebui să mă dedic în totalitate acestei idei mărețe, și nici atunci nu e sigur dacă aș reuși să fac ceva. Iar mama m-a pus să fac curat, și săptămâna viitoare începe școala. În timp, îmi dau seama că nu prea am ce și cum să fac cu resursele pe care le am. Și așa moare altă idee.

Cad apoi într-o stare de semi-conștiență. Am scris eu cu italic, dar nu e așa gravă problema. Unii stau în starea asta toată viața și sunt mai fericiți decât mine.

So I become oblivious. Aleg să-mi port de grijă doar mie, că doar cam asta pot, right?

Wrong.

Ceva tot pot să fac. Nu pot să schimb deodată toată lumea, așa cum mi-aș dori. Însă ceva-ceva tot pot să fac. Și mă înscriu ca voluntar, mă implic în proiecte, fac sondaje… Mă opresc pe stradă când cineva mă întreabă dacă am 2 minute. Nu trec indiferentă pe lângă oportunitatea de a ajuta, mai ales dacă nu mă costă nimic. Îmi pasă de ce se întâmplă în jurul meu.

Nu înțeleg oamenii care trec așa prin școală, prin viață, fără să le pese de nimic. Adică nu de nimic, le pasă doar de chestiile superficiale, fără nimic substanțial. Care nu știu să răspundă dacă îi întrebi “Cum interpretezi tu versurile astea?” sau “Cine ești, ce fel de om ești?”. Care nu o să își pună nicio întrebare dacă vor citi acest post scris la 4 noaptea și mi-e somn noapte bună.

Advertisements

Umorul denotă inteligență

Thursday, 6 September, 2012

Nu m-am gândit la asta.

Mi-a spus Ioana (discuții la ora 6 dimineața, după o noapte de dat din cap). Eram în autobuz și când mi-a zis chestia aia am simțit cum mi se aprinde un beculeț în cap și luminează tot autobuzul, fix ca în desene.

“Da chiaaaaaaarr!!”, își zicea creierul meu obosit și puțin vesel, “am să scriu un post despre asta”.

Deci iată-mă scriind un post despre asta.

Problema e că, dacă atunci aveam multe idei, acum (3 zile mai târziu) am cam uitat tot, în afară de fraza-cheie din titlu.

Mi se pare destul de explicită. Dacă te duce capul să faci glume bune, înseamnă că te duce capul.

E posibil să fii inteligent chiar dacă nu ai simțul umorului.

Iar dacă ești amuzant, adică faci lumea să râdă de tine, asta nu înseamnă că ești inteligent. Ba posibil din contra, să râdă de cât ești de prost. Mai este și posibilitatea ca cei care râd să fie proști, și persoana de care râd să nu fi făcut nimic, dar asta-i altă poveste.

Meh, cam asta e. The end. Stay tuned.

 

Fill this out later

Sunday, 2 September, 2012

E deja 2 septembrie. Și eu care credeam că îmi marchez epicul început de a scrie din nou posturi pe data epică de 1 septembrie, prima zi de toamnă, care e anotimpul meu preferat…

Meh, pot să schimb data, la o adică, dar am zis că nu mai mint. (Ca-n bancul ăla, ”am zis…” )

Am zis că nu mai mint, decât în cazurile de super-necesitate. Uneori, e de 100 de ori mai ușor și convenabil să minți. Minciuna face parte din noi, din viața oamenilor. Dar prefer să nu mint, pentru că e greu și stresant, că trebuie să ții minte ce minciuni ai spus, și să le acoperi cu alte minciuni pe care trebuie iarăși să le ții minte… Mi-e lene să fac atâta efort în plus. Și nici nu prea mă pricep. Nu știu cum, dar mulți își dau seama că mint. Iar stresul e cel mai mare dușman al organismului, și eu vreau să am grijă de sănătatea mea. E un lucru foarte prețios.

Vroiam să povestesc o fază tare, deși probabil o știți, că am cam spus-o la toată lumea. O scriu și aici pentru sutele de oameni care îmi citesc blogul și nu mă cunosc.

Am făcut vara asta 18 ani (LA MULȚI ANI 2012!!!! ) și, ca orice persoană care face 18 ani, a trebuit să-mi schimb buletinul. Și for some legal reason, a trebuit să vină și mama cu mine.

Intrăm noi acolo, și primului om în uniformă pe care îl vede, îi zice mama:

-Bună ziua. Pentru cartea de indentitate..?

La care ăla, după ce se uită la noi, îi zice:

-Da? A făcut 14 ani?

Pa-pa-pa-pa-poker face.

Aaaanyway, am ieșit bine în poza de buletin. Ceea ce e șocant. Pe cine mai știți care să fi ieșit bine în poza de pe buletin?

Timpul zboară, apa trece, pietrele rămân. Trec a 12-a. Îmi vine să plâng. I don’t wanna grow up.

Anul ăsta o să treacă super repede. Tre’ să mă pun pe învățat.. Sper să pot să-mi readuc la viață inter-nerdul din gimnaziu. I-au ajuns 3 ani pauză.

Mă duc să mă culc. Noapte bună copilași.

%d bloggers like this: