Am o personalitate complexă

Monday, 16 May, 2011

Uneori vreau să trec neobservată, să nu atrag atenţia, să nu vorbesc cu nimeni. Alteori îmi place să am parte de atenţia şi admiraţia celor din jur sau sunt hiper-sociabilă.

Uneori vreau să mă aranjez, să mă îmbrac elegant, alteori nu am chef nici să mă pieptăn.

Uneori vreau să răspund la ore, am chef să-mi scriu temele, să fiu atentă. Uneori vreau să glumesc, să râd la ore, să nu fiu atentă, de (prea) multe ori nu am chef să-mi scriu temele..

O parte din mine îşi doreşte să se implice în multe, să cunoască mulţi oameni, să i se recunoască importanţa.. De multe ori însă îmi place să fiu în protecţia anonimatului şi mă complac în comoditate.

Uneori am un chef şi un entuziasm incredibil, alteori zici că-s soră cu lenea. Uneori am chef să ies, să stau de vorbă cu oamenii. Alteori intru în câte o moviecomă de nu mă scoţi din casă nici cu poliţia.

Paradoxal, în această perioadă în care realizez cât nu sunt de constantă, am ajuns totuşi să mă cunosc mai bine. Deci deşi variez ca stare de spirit, am valori fixe după care îmi ghidez viaţa şi care mă definesc. Şi cred că acest lucru e valabil în cazul tuturor oamenilor.

Mi-a venit acum în minte şi o comparaţie drăguţă: Oricât de tare ţi-ar plăcea un fel de mâncare, tot ai nevoie şi de alte alimente pentru a supravieţui. Oricât de optimist/emo ai fi, tot treci prin momente în care vei fi trist/bucuros, că nu eşti robot.

Din păcate, nu prea mai face nimeni deosebirea dintre stările prin care treci şi lucrurile care te definesc. Astfel că, dacă, să zicem, eşti într-un moment de revoltă sau irascibilitate când faci cunoştinţă cu cineva, în perspectiva respectivului acelea vor fi lucrurile care te vor defini. Problema nu e asta, căci e normal să încerci să încadrezi tot ce afli în propria-ţi concepţie despre viaţă (aka: să încadrezi oamenii în categorii: tocilari, golani, rockeri, cocalari, etc.). Problema, sau mai bine spus, ce mă deranjează pe mine, e inflexibilitatea majorităţii oamenilor. După ce au făcut cunoştinţă cu tine în perioada în care tu erai, să zicem, vesel şi sociabil, te încadrează poate în “grupa” de oameni extrovertiţi, şi rămâne cu percepţia asta despre tine, uneori ignorând poate alte trăsături de-ale tale (e pur şi simplu mai comod). Iar dacă data viitoare când te văd, tu îţi aduci la lumină o altă latură a personalităţii tale, te trezeşti cu un “dar nu te ştiam aşa” sau “nu mă aşteptam la asta de la tine”, ceea ce pe mine mă enervează la culme.

Advertisements

10 Responses to “Am o personalitate complexă”

  1. danyroko Says:

    “dar nu te ştiam aşa” sau “nu mă aşteptam la asta de la tine”; o sa sune ciudat, dar ma bucur ca si pe tine te enerveaza asta; e iritabil cand o auzi de la oamenii pe care ii placi, despre care incerci sa afli tot ce misca in jurul lor si ei scot o afirmatie de genu.

    unii oameni sunt complexi, altii doar complicati. tu esti o combinatie interesanta de amandoua. cred ca toti suntem intr-un contrast continu.

  2. oxxy Says:

    :))) folositi prea multe cuvinte nasoale….gen “complexi”, “complexitate” care-mi dau dureri de cap acum( inca nu mi-am revenit) fiecare e diferit fiecare e “complex” dar nici unul nu e complicat daca stii cum sa-l abordezi:D

    • Saby Says:

      pentru ca s-a repetat greseala, chiar daca e neplacut, eu zic ca e constructiv sa corectez: x la plural devine CŞ, in cuvinte ca: ortodox- ortodocşi, complex-complecşi, etc. 😀

  3. decenu1234 Says:

    “nu te stiam asa”…inseamna ca n-ai vrut sa ma cunosti
    that’s a bit superficial 😕

  4. WaTzaP Says:

    Ca sa cunosti un om nu iti sunt de ajuns nici jurnalul secret, nici blogul, nici notele din carnetul de elev, nici psihologul scolii.

    Ca sa cunosti un om trebuie sa vada mai intai ca-i acorzi incredere.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: