Devin sceptică
luni, 23 ianuarie, 2012
În lunga călătorie spre autocunoaștere, am ajuns să am așa cât de cât o idee cam cine sunt, cam ce trăsături prezintă personalitatea mea.
Știu, de exemplu, că sunt realistă, mă consum mai mult cu ce știu că este, și nu cu ce ar fi putut să fie sau ce nu este. Dacă văd un pahar pe jumătate cu apă, mă gândesc că probabil nu e votcă sau țuică, și nu o beau decât dacă mi-e sete.
Mai știu că sunt dispusă să muncesc pentru ceva, dacă am motivație. Deci nu sunt leneșă. (Doar energy-efficient
)
Nu-mi place să spăl vasele, decât dacă sunt în vizită la cineva.
Îmi place Bon Jovi, Green Day, Disturbed.. Probabil că și altele, dar încă nu am reușit să le ascult. (Am descoperit recent muzica.. Nu știu ce făceam până acuma, dar nu prea ascultam muzică.)
Mă simt bine când ajut pe cineva. Vreau să “make a difference” (în română e too mainstream).
Și acuma că nu mai știu ce să mai spun despre mine, să trec la subiect. Am observat că devin din ce în ce mai sceptică. Adică cred că sunt sceptică de când m-am născut, dar abia acuma realizez.
Tind să nu cred în destin, fantome, magie, vampiri, etc.. Nu spun cu siguranță că nu există, știu că se poate să mă înșel, dar eu asta cred acuma. Sau mai bine zis nu cred.
Cred că oamenii și celelalte organisme au evoluat și au supraviețuit prin selecție naturală și prin adaptare. Nu cred că Pământul e centrul Universului și nu cred că zidirea Anei a făcut ca Monastirea Argeșului să nu se dărâme (asta fac la română acuma:D).
Cred că lumea e un haos și toți suntem aici “la nimereală”. Mi se pare că totul e prea random ca să fie controlate de ceva sau cineva.
Oameni buni mor de foame, că s-au născut într-o țară săracă, oameni nașpa au tot ce-și doresc. Sunt și oameni nașpa care mor de foame, sunt și oameni buni care au de toate. Nu cred că se va face dreptate în viața de apoi. Nu știu ce există sau dacă există ceva după moarte.
Cred că viața e nedreaptă și atât. Și fiecare supraviețuiește cum poate.
sâmbătă, 28 ianuarie, 2012 la 1:07
Nu te mai gandi, actioneaza! Goleste paharul ala!
(ignora titlul, stiu ca asta ti-a sarit in ochi)
vineri, 3 februarie, 2012 la 16:25
exista pahare umplute cu vise realizabile…
duminică, 5 februarie, 2012 la 13:02
m-am gandit la posturile tale. vad ca esti dezamagita si scarbita, poate, de lumea in care traim, de biserica, de tara noastra, de ce inveti la romana… din multe puncte de vedere, te inteleg. m-am gandit de multe ori de ce pana mea “mergem mai departe”, daca dupa orice lucru bun apare un necaz, daca te rablagesti de tot dupa o varsta? De ce nu ne sinucidem cu totii intr-o zi, ca tot aia e, de ce sa stai mai mult intr-o lume de rahat?
Dar…in viata mea mereu a aparut cate ceva dragut: o persoana de treaba, un mic “eveniment” placut…si m-am gandit ca fiecare are parcursul lui, cu necazuri si bucurii. De aceea cred ca exista o logica in spatele masinariei in care traim, oricat ar fi ea de ruginita.
Apropo, nu stiu daca ti-am mai spus, ca-mi place cum scrii. “am fi fost looserii junglei cu mersul asta biped”:))
duminică, 5 februarie, 2012 la 14:46
da, ai dreptate, sunt si multe lucruri bune si frumoase. din nu stiu ce motiv, nu am scris despre ele. imi dau seama ca nu e totul negru (adica naspa) sau alb (adica fain). sunt doar nuante de gri, peste tot:D
si mersi:D