Material

Fundal sonor:

Nu mai țin minte despre ce vroiam să scriu, țin minte doar că vroiam să scriu. E și ăsta un mod de a te descărca… De a-ți exprima frământările sufletești și de a afla că nu ești singur.

Suntem ființe foarte complexe, noi oamenii. Nu cred că mai există o specie care să zică ceva cu gura, și altceva cu trupul. Sau cu mers biped.. Adică mai sunt, da’ puține. E ciudat mersul ăsta biped. Am fi loserii junglei dacă nu am fi stat în orașe.

Oare animalele au rușine? Sau orgoliu? Pisicile da. Pisicile sigur au orgoliu. Da-mi plac. Mai ales puii. Sunt așa drăguți, îmi vine să-i mănânc.

Oare noi, oamenii, putem să alegem cine să fim, sau suntem așa cum ne-am născut? Oare oamenii buni sunt buni pentru că s-au luptat cu ei înșiși și au făcut fapte bune, sau sunt buni că așa sunt ei, așa s-au născut, așa le e scris în gene? Oare eu dacă aleg mâine să fiu determinată, o să fiu determinată că așa am ales sau m-am născut cu dorința de a fi determinată? (Simt nevoia de un philosoraptor aici.)

Devin sceptică

În lunga călătorie spre autocunoaștere, am ajuns să am așa cât de cât o idee cam cine sunt, cam ce trăsături prezintă personalitatea mea.

Știu, de exemplu, că sunt realistă, mă consum mai mult cu ce știu că este, și nu cu ce ar fi putut să fie sau ce nu este. Dacă văd un pahar pe jumătate cu apă, mă gândesc că probabil nu e votcă sau țuică, și nu o beau decât dacă mi-e sete.

Mai știu că sunt dispusă să muncesc pentru ceva, dacă am motivație. Deci nu sunt leneșă. (Doar energy-efficient )

Nu-mi place să spăl vasele, decât dacă sunt în vizită la cineva.

Îmi place Bon Jovi, Green Day, Disturbed.. Probabil că și altele, dar încă nu am reușit să le ascult. (Am descoperit recent muzica.. Nu știu ce făceam până acuma, dar nu prea ascultam muzică.)

Mă simt bine când ajut pe cineva. Vreau să “make a difference” (în română e too mainstream).

Și acuma că nu mai știu ce să mai spun despre mine, să trec la subiect. Am observat că devin din ce în ce mai sceptică. Adică cred că sunt sceptică de când m-am născut, dar abia acuma realizez.

Tind să nu cred în destin, fantome, magie, vampiri, etc.. Nu spun cu siguranță că nu există, știu că se poate să mă înșel, dar eu asta cred acuma. Sau mai bine zis nu cred.

Cred că oamenii și celelalte organisme au evoluat și au supraviețuit prin selecție naturală și prin adaptare. Nu cred că Pământul e centrul Universului și nu cred că zidirea Anei a făcut ca Monastirea Argeșului să nu se dărâme (asta fac la română acuma:D).

Cred că lumea e un haos și toți suntem aici “la nimereală”. Mi se pare că totul e prea random ca să fie controlate de ceva sau cineva.

Oameni buni mor de foame, că s-au născut într-o țară săracă, oameni nașpa au tot ce-și doresc. Sunt și oameni nașpa care mor de foame, sunt și oameni buni care au de toate. Nu cred că se va face dreptate în viața de apoi. Nu știu ce există sau dacă există ceva după moarte.

Cred că viața e nedreaptă și atât. Și fiecare supraviețuiește cum poate.

Afaceri în familie

Intră mama, începe să danseze..

Mama: Mi-a pus bunică-tu un păhărel de țuică, sunt veselă..

Eu: Acum e momentul! Mă lași sâmbătă la Vița de vie? Nu vreau bani, doar că stau până mai târziu..?:D:D

Mama: Dacă vii joi la protest.

Eu: Done!

Nu-mi mai pasă

Înainte mă consumam dacă zicea cineva ceva urât despre mine. Mă chinuiam să mă comport cât mai frumos cu toată lumea, să fiu amabilă, drăguță, sociabilă. Nu vroiam, și nu vreau nici acuma, să mă cert cu nimeni. Trăiam în lumea mea imaginară în care credeam că se poate să te înțelegi bine cu toată lumea, să fie liniște și pace..

Acuma nu-mi mai pasă. De fapt, nu-mi mai pasă de mult, dar blogul nu e up-to-date. De fapt, încerc de mult să nu-mi pese.

Nu mă mai chinui să mă comport într-un anumit fel, doar ca să nu se supere cineva. Vreau să fiu în primul rând sinceră față de mine însămi. Asta sunt eu, take it or leave it. I’m done trying to please everybody.