Plouă, plouă, plouă peste inima mea

Îmi menţin părerea că “vreme schimbătoare” e pleonasm. Vremea se schimbă. Că de aia e vreme.

Ieri a fost cald afară. Ca şi azi, ca şi alaltăieri. Doar că ieri, după ce a fost cald, a început să plouă. Şi cum sunt eu norocoasă aşa de felul meu, m-a prins ploaia pe drum. Nu s-a putut să plouă în timpul filmului şi să se termine când să merg eu spre casă. Nu, a început fix când am plecat şi s-a oprit după 10 minute după ce am ajuns acasă leoarcă. Dar am supravieţuit.

Ca orice ploaie, a început cu câteva picături. Mare filozoafă, îi zic eu Roxanei: “Hainele ţi le splei, deci le uzi. Tu faci baie, deci te uzi, nu? Nu ne topim de la câteva picături. Hai să mergem.”

În fine, pe drum a început să plouă şi mai tare şi cum eram deja oleacă ude, am zis că de-acuma e tot aia. Mai fugeam, mai săream în bălţi, mai făceam din mână la maşinile care ne claxonau.. Partea bună e că m-am distrat, chiar îmi place să merg prin ploaie.

Cum sunt all-about-giving, urmează un:

Ghid de supravieţuire pe timp de ploaie

Eşti afară, te bucuri de viaţă, când o simţi: picătura de apă de pe obraz. “O, nu!”, începi să te panichezi. Nu te aşteptai la asta. Simţi adrenalina cum îţi curge prin vene. Simţi cum îţi creşte frecvenţa cardiacă. Repeţi în gând numărul de la salvare, te gândeşti la ce-i mai rău…

Dacă te regăseşti în descrierea de mai sus, înseamnă că viaţa ta o să se schimbe pentru totdeauna. Iată ce trebuie să faci:

În primul rând, păstrează-ţi calmul. Gândeşte-te la un loc uscat în care să-ţi pui telefonul mobil. Dacă ai o geantă impermeabilă, te-ai scos. Altfel, nu ştiu, în chiloţi.

Apoi trebuie să gândeşti pozitiv. Imaginează-ţi că eşti într-un film, sau nu ştiu. Imaginează-ţi că faci duş cu hainele pe tine. Sau cântă în gând. Ideea e să te bucuri de ploaie şi să te gândeşti că o să te dai şmecher şi o să spui apoi “Vaaai m-a prins ieri o ploaie..”

Când ajungi acasă, calculează cea mai scurtă rută până la baie. Ia un lighean, dezbracă-te şi pune toate hainele ude înăuntru şi lasă-le aşa să mediteze. Pentru ele trebuie să fi fost o aventură. S-au udat pantru prima dată fără să ameţească.

După, recomand să faci un duş, ca să ştii o treabă. Poate că Universul vroia ca tu să faci un duş în ziua respectivă.

După ce te usuci şi te imbraci în haine uscate (recomand haine cât mai călduroase – nu uitaţi de şosete şi bluză cu mânecă lungă! – deseori mersul prin ploaie e o scurtătură spre răceală) fă-ţi un ceai, mănâncă ceva.

După ce te-ai asigurat că tu eşti ok şi că nu o să răceşti, urmeză partea cea mai frumoasă: curăţenia.

Ia un mop sau o cârpă şi şterge apa de pe hol, sau de unde ai mai lăsat apă.

După recomand să se cureţe papucii. Dacă sunt adidaşi şi oricum era cazul să îi spălaţi, puneţi-i direct în maşina de spălat. Dacă nu sunt tare murdari, îi curăţaţi cu o perie, îi mai clătiţi cu puţină apă şi după îi puneţi la uscat.

Hainele se storc, şi ori se pun la uscat (după ce se usucă urmând a fi puse în coşul de rufe, respectiv la spălat), ori se pun direct în maşina de spălat, în funcţie de dispoziţie. (Nu uitaţi să scoateţi tot ce aţi avut prin buzunare.)

Dacă eşti fată, probabil ai avut şi o geantă cu tine. Se scot absolut toate chestiuţele pe care le aveai în geantă (te poţi folosi de oportunitatea asta să mai faci şi ordine poate) şi se şterg cu un prosop sau se aruncă, după caz. În cazul în care geanta e impermeabilă/semi-permeabilă, se şterge suprafaţa ei tot cu un prosop. În caz contrar, se pune la uscat lângă celelalte haine.

Brânza mă-tii!

O să vi se pară ciudat, chiar incredibil, dar şi eu mă mai enervez câteodată. Aşa flegmatică cum sunt. (Da, mă bucur că am descoperit ce temperament am.)

Eu când mă enervez uneori nu fac nimic. Sunt calmă şi răbdătoare cu toată lumea, în ciuda faptului că am mai spus acelaşi lucru de 100 de ori înainte şi tot nu s-a înţeles.

Alteori, dacă sunt ff nervoasă şi fiecare lucru care nu îmi convine îmi mai adaugă alţi nervi peste nervii respectivi, plâng. De obicei aştept să ajung acasă, nu-mi place să atrag atenţia (plângând). Mă duc acasă şi încep aşa să plâng de una singură degeaba. Dup-aia mă calmez.

Unice sunt însă momentele în care, de nervi, înjur. De cele mai multe ori şochez lumea. Eu sunt mai domnişoară aşa şi de obicei nu înjur; nu se poate spune că fumez (mai trag câte un fum de la var-mea, când mă simt şmecheră, dar, în medie, cred că fumez 3 ţigări pe an); nici nu prea beau..

Revenind, mă întrebam de ce mă calmează înjurătura. Nu numai pe mine, sunt mai mulţi care se calmează după ce înjură.

Căci, dpdv fiziologic, e la fel ca atunci când spui orice alt cuvânt. De ce nu reuşesc să mă calmez ţipând “mulţumeeeeeeeeeeeeeeeesc”, de exemplu?

Soluţia pe care am găsit-o se bazează pe o teorie care susţine că omului îi place să încalce regulile. Seamănă cu Teoria fructului interzis. E pur şi simplu aşa de cool să nu faci ce ar trebui să faci şi să faci ce nu ar trebui să faci. Pe această teorie se bazează şi industria ţigărilor, în opinia mea. Şi a fast foodului. Şi existenţa notelor proaste. Şi tot ei se datorează majoritatea divorţurilor. Şi mulţi oameni nu ar mai fi existat dacă această teorie ar fi fost falsă.

Eu cred că, ca atunci când mâncăm ciocolată, şi când înjurăm sau facem ceva care “încalcă regulile”, se eliberează în creierul nostru enzime care ne dau senzaţia de plăcere, ne fac să fim fericiţi. Aceste enzime, cred eu, ne fac şi să ne calmăm.